6 Septembrie 2021 va rămâne în istorie să facă arc peste timp. Dar vremea saloanelor auto germane la Frankfurt a trecut. Orașul bate pasul pe loc iar industria nu vrea asta. Așadar ne mutăm la Munchen, oraș care a depășit Frankfurtul încă din perioada anilor 60.
Traficul din oraș (Munchen, desigur) este un vis pe care alte orașe ale lumii le vor atinge greu spre deloc: nu există intersecții, măcar pe relația autostrăzilor cu zonele rezidențiale. Curățenia din oraș e lucie, nu trebuie făcut curat pentru că oamenii păstrează ordinea. Iar metroul, tramvaiele, autobuzele sunt impecabile. Referitor la tramvaie, am observat că circulă cele de 30 de m pe care administrația locală din Timișoara vrea să le omologheze, încercând frânele într-un demers de un ridicol absolut. Nu e nicio comandă specială: fie au fost fraieriți ai noștri, fie fac pe nebunii. Dar despre asta vom vorbi cu o altă ocazie.
Ford și Dacia împart Konigsplatz dar nu figurează pe afișul evenimentului cu obișnuita conferință de presă la salon. Nici Audi nu e, deși e prezentă într-o piață centrală. Grupul VAG are însă conferință de presă matinală, așa cum ne-a chinuit și la Frankfurt. Tradiția se păstrează! Nu îmi dau seama cum va fi: mărcile fac standuri la salon (Messe Munchen trepidează că va da lovitura) și se vor axa și pe prezența din piețe? La cît costă prezența în public, nu cred să insiste foarte mult pe Halele Industriale.
Iar Peugeot, Toyota, plus multe alte branduri sonore, chiar vor lipsi? Bun, la salon nu vor fi, halele vor fi ocupate nici măcar pe jumătate, dar ce împiedică pe FIAT de exemplu să se instaleze într-o altă piață din Munchen și să facă show? Știu, nu va putea fi prezentă pe Blue Line, traseul rezervat mașinilor de Drive Test de la IAA 2021 Mobility, dar… știu și eu?
Pentru că un lucru este cert: dacă salonul va fi un succes, neparticiparea brandurilor care nu sunt devine catastrofă. Pierderea se va recupera, cu siguranță, dar regretele vor rămâne. Să vedem. Este un pariu deschis. Un cec în alb.