Noiembrie 08, 2018: Brandul spaniol SEAT integrează funcția Alexa în premieră europeană. Asta schimbă complet comportamentul oamenilor la volan și chiar felul în care se raportează ei la mașina. Sistemul Amazon Alexa a fost dejaContinue reading
Author: Radu Micu
Adio, benzină!
Constructorii știu cel mai bine: fără infrastructură, nu se dezvoltă nimic. Dar chiar și-așa, producătorii de automobile (poate mai puțin TESLA) se codesc într-una să investească miliardul în crearea rețelei electrice de reîncărcare a bateriilor.Continue reading
Pentru securitatea traficului, măsurătorile nu sunt suficient de bune!
“Noua industrie a modelelor autonome are nevoie de o telemetrie (disciplină care se ocupă cu măsurarea de la distanță a diferitelor mărimi fizice caracteristice unor procese, fenomene, stări, nn) mai bună, coroborat cu o capacitateContinue reading
Goana după talente se extinde. Craiova atacă Piteștiul!
Se ascute (și la noi) lupta la vârf! La Craiova se inaugurează primul Centru de Resurse și Angajament Ford din Europa 24.10.2018: Conceput pentru a sprijini nevoia de a găsi/forma specialiști, crearea de noi locuri deContinue reading
Opel PACE! cu electrificarea întregii game până în 2024
continuă împrospătarea gamei cu un ochi pe viitor și cu altul în conturi: 8 modele noi sau cu facelift sunt anunțate până în 2020. Trei dintre modele vizează volumele mari sau cu potențial mare deContinue reading
504 Coupe: istoria de maine
Un concept electric, cu 2 usi, bazat pe legendarul Peugeot 504 coupe: astfel vrea casa franceza sa se agate de trecut intr-un viitor incert. Dezvoltarea nu e chiar intamplatoare, 504-le fiind lansat in urma cuContinue reading
Paris Am ajuns la Salon. Care salon???
Nu am mai fost demult la Mondial de l’automobile. Si iata-ma-s! Dar ce au facut cu el? Vai de mine… Halele 5, 6 si 7 sunt praf, hala 4 nici nu-mi era clar pe undeContinue reading
VinFast to Paris!
Mii de mopede, atelaje de marfă puțină tractate care încotro, câteva “Toyote” vechi, biciclete, pecupeți… iată un decor obișnuit pentru Vietnam: trafic haotic dar deloc agresiv. Ba dimpotrivă! Toyota are o cotă de piață deContinue reading
Parisul, intre + si – Infinit
Saptamana viitoare ne jucam de-a masinile la Paris. Mercedes va expune B-Class, iar BMW arata noul Z4 Asa cum se va vedea in comentarii si imagini de la fata locului, salonul parizian e mai multContinue reading
Mega Group prezintă gama noilor SUV-uri
Concesionarul local Mega Group Peugeot prezintă vinei şi sâmbătă (15 şi 16 iunie 2018) noile SUV-uri cu foarte multe extras-uri de top. Aveţi ocazia să analizaţi modelele îndeaproape, să vedeţi cât costă, puteţi chiar săContinue reading